duminică, 18 aprilie 2010

Timp

Timpul se scurge monoton.Trece pe lângă întreaga mea fiinţă şi o zdrobeşte cu putere de pereţii scorojiţi ai vieţii.Se pierd formele,culorile,visele,micile speranţe.Rămân spânzurată de sforile unui timp nedorit.Se apropie de mine cu insistenţă.Îmi cere atenţie,îmi cere săruturi.Observă că nu i le ofer şi mi le fură insistent.Nu are nevoie de pauze.Nu îi pasă că eu nu îl vreau.Vrea să fiu a lui pentru totdeauna.Să-mi dedic întreaga viaţă în căutarea proprie-mi dimensiuni.Şi?Aici...Aici nu o găsesc.Caut urme şi nimic.Mai am timp ! Cred...Nu înţelege că nu vreau să depind de nimeni,însă timpul se dovedeşte unul dintre cei mai mari duşmani.Mă aruncă dintr-o parte în cealaltă ca pe un om pierdut,fără o existenţă proprie.

2 comentarii:

Poison. spunea...

Sperantele si visele nu ti le poate lua nimeni.Nici macar timpul. Sunt ale tale,tu le-ai creat. Cultivale, ai grija de ele.

Timpul nu iti e dusman. Tu ti-l faci dusman. Controleaza-l.

Alexandra spunea...

Felicitari. Imi place !

Eu sunt la inceput...