sâmbătă, 20 februarie 2010



Si...
Oricate ai incerca sa faci, cu greu s-ar implini iubirea...sau cine stie...Niciodata.
Uneori viata ne alege limitele,barierele propriei fiinte.
Intotdeauna se gaseste un obstacol: fie distanta,fie monotonia,fie confuzia,fie viata in sine.
De ce lumea de roboti trebuie sa puna stapanire pe lumea noastra,a iubirii?
De ce reusesc mai intotdeauna sa transforme simple suflete in mecanisme?
Unde suntem?In fabrica de papusi teleghidate?
De ce nu suntem in stare sa ne salvam pe noi insine fara sa fie nevoie sa ne transformam?
Se gaseste pe strada cate o persoana care sa iti spuna ca esti un fraier!Ca iubirea nu mai exista si ca de ce continui sa mai crezi ca exista in loc sa faci parte ca toti ceilalti din procesul de mecanizare a sufletelor?
De ce fugim de noi insine,de propriile noastre suflete,vise,aspiratii?
De ce le ascundem adanc undeva in nisip,pamant,ciment?Am uitat ce ne diferentiaza pe noi cu adevarat de animale?
Si se gasesc doi indragostiti pe un deal inalt sa-si spuna: Uite!Lumea de roboti e acolo,jos!La picioarele noastre!Noi doar trebuie sa pasim atenti "pe sarma" ca nu cumva sa cadem mai jos!
Timpul a trecut...Acea zi a ramas o simpla amintire.

Un comentariu:

baniiinseamnatimp spunea...

Nu suntem in stare sa ne salvam pentru ca o sa auzi mereu replici de genul "nu ma cunosti. lasa-ma in pace!". E firea umana. Si daca n-a ramas o amintire ? Si daca o traiesti zi de zi ? Si daca iti invingi limitele ? Si daca...