Poate suntem niste broaste testoase..

[Momentan nu am fost destul de inspirata sa scriu o postare, insa am sa reiau una scrisa cu ceva timp in urma care reflecta exact ceea ce vreau sa exprim]

De fiecare data cand ma gandesc la om imi imaginez o broasca testoasa ascunsa in propria-i carapace.De ce?Pentru ca imi dau seama ca noi toti purtam cate o carapace,care ascunde poate cea mai importanta parte din fiinta noastra...Fiecare framantare,fiecare zbucium sufletesc se afla acolo strans,ascuns,ghemuit.Vrea sa iasa la lumina,insa ii este teama,caci il vor durea ochii.Lumina este prea puternica afara,iar inauntru-i intuneric,insa pace.Este un pui dezorientat,care traieste in minciuna pentru liniste,insa care isi pierde sensul.Se intreaba ce-i cu el la un moment dat,insa atunci deja este prea tarziu.Lumina devine orbitoare.Momentul potrivit pentru a-si scoate capul era dimineata,insa a pierit pentru ca se considera prea copil pentru a face-o.:)