Undeva..

Ma aflu undeva..In gara.Pe scaunele de asteptare.Ce astept?Pe cine astept?Nimic...Pe nimeni.Oare?Poate ca trenul vietii sa ma duca mai departe,asa cum scrie in carti.Ce m-a adus aici nu stiu.Poate ca aici este locul ideal pentru a-mi pune in ordine gandurile si a-mi scrie in carnetel despre framantarile vietii...Imi creste inima cand vad ca gasesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima modul de gandire despre viata,insa toate aceste cuvinte sporesc dramatismul,din care savurez.Oricum nu sunt singura persoana care savureaza dramatismul din plin..Noi oamenii defel fara sa constientizam cautam situatii dramatice din care savuram.
Pana la urma cred ca astept viitorul...Imi dau seama ca tot ceea ce inseamna prezent se transforma-n trecut.Cate o secunda se scurge si se transforma in ore, zile,luni,ani.Au trecut deja 8 ani...8 ani de scoala.In ultimii 4 ani m-am atasat mult de profesori...De colegi nu mai vorbesc.Chiar daca am avut niste colegi cam copilarosi cu care am avut diverse certuri imi dau seama ca tot ii iubesc.Imi voi aminti de fiecare in parte...Aici nici nu am loc sa scriu despre fiecare...Fiecare este special in felul sau si as avea multe de scris despre ei.Am avut de invatat de la fiecare in parte.Viata mea se va schimba de la toamna incolo...O sa am alt oras...Cu alti prieteni..Cu alti colegi..Cu alte tipuri de oameni.La inceput imi va fi greu sa ma detasez de ceea ce puteam spune ca este al meu,insa stiu ca voi trece peste.Aceste probleme de detasare am sa le numesc nimicuri.Chiar sunt nimicuri...Pentru ca viata este mult mai dura decat atat,iar daca eu ma opresc din drum la aceste schimbari mai departe ce voi face?Fiecare om pentru a razbi mai departe in viata trebuie sa invete sa fie dur cu el insusi.

Despre puii de curca :>

Imi iubesc puii de curca.
Stiu...Suna ciudat,insa imi dau seama ca sunt foarte interesanti.Sunt cei mai curiosi si cei mai iubitori pui pe care i-am cunoscut vreodata.:)) Ador privindu-i cum se ingrijesc unul de altul si ador faptul ca nu se feresc de oameni.Le fug mereu ochisorii dupa ceva nou,iar cand privesc poarta deschisa alearga in graba cu piciorusele lor subtiri si cu gatuletul in fata,privind insetati spre Nou.Nu se uita in dreapta,in stanga ci merg inainte,nu se lasa,insa tocmai cand au ajuns la granita cu noul,li s-a inchis poarta.Se intorc dezamagiti inapoi,se aseaza pe pamantul reavan si privesc in gol,insa momentul nu dureaza mult deoarece imediat trebuie sa intervina ceva care sa le distraga atentia.Yugo..Cine altcineva?Yugo sta lenes,intins pe scara,asteptand sa fie mangaiat,insa puisorii de curca sunt curiosi ce este cu adevarat Yugo...S-or fi gandit c-o fi o noua specie de iarba,neingrijita,negricioasa pe care ar trebui sa o incerce si si-au infipt ciocul usor sa ciugule din carliontul bietului caine,care simtind aceasta si-a intors capul si le-a tras o privire,ce i-a facut sa o ia grabiti la fuga,unii intr-o parte,altii in cealalta...Niste aiuriti curiosi.Yugo nu se mai oboseste sa se puna la mintea lor sa ii alerge...Sta prea comod.In acest timp iar isi gasesc ceva interesant de facut.Intotdeauna gasesc ceva interesant care ma surprinde.Sunt tare jucausi...Asteapta doar ceva nou,mic,neinsemnat cum o fi,insa sa fie Nou,pentru ca vor sti sa transforme "nimicul" in bogatie...Si nu orice fel de bogatie.:)

Schimbarea..

Lumea se schimba...Ramai neclintit cand, peste putin timp iti dai seama cat de mult se schimba persoanele de langa tine,si de ce nu si tu?...Persoane care se schimba in functie de cum bate vantul,pentru a le fi mai bine.Ceasul din perete il auzi clar cum bate...Fiecare tic-tac il simti...Fiecare secunda care trece in plus...Nu poti suporta.Linistea singuratatii te bantuie.Te hotarasti sa pui o melodie si poate nu oricare melodie,o melodie pe care tu ai intiparite amintiri,iar firul gandurilor de duce departe...La momente frumoase.De undeva...Din trecut.Gandurile se tin in lant,chiar si in timpul in care melodia s-a sfarsit,iar tic-tacul il auzi clar, il simti din nou cum iti zbuciuma sufletul.Asta te face sa te gandesti ca tot ce este in mintea ta este o fantezie,iar ca ceasul nu se opreste pentru tine.Urmeaza sa te schimbi si tu.:)

Insuportabil...

Oamenii mari...Copii...Acelasi lucru.Copiii imita oamenii mari,inconstient.Oamenii mari fac prostii...Copiii fac prostii...Pentru oamenii mari totul inseamna banul nemuncit si distractia...Si pentru copii totul inseamna banul nemuncit si distractia.Oamenii mari se bat,se injura...Si copiii se bat,se injura...Oamenii mari au copii...Si copiii lor au copii,inca de la 14 ani.Oamenii mari fura...Si copiii fura... De la ei...Este un cerc vicios.Si se mai plang de unde vine criza economica.:)) Este ca si in mediu,cand o persoana da cu insecticide pentru a-si apara siesi plantele,insa provoaca disparitia animalelor,iar prin disparitia animalelor are loc disparitia hranei.In final acolo se ajunge.Fiecare se gandeste pentru el.Uita ca datorita mediului si datorita a tot ce il inconjoara traieste...Egoism...Insa isi face rau siesi pana la urma,dupa cum se vede si cu criza economica.Fura pentru el fiecare,insa dupa un timp isi da seama,daca are ceva minte ca s-a furat singur.
Din cate am vazut,nimeni nu mai este interesat de meseria lui.Merg doar pentru bani.Si ce sunt banii pana la urma?Simbolul materialismului!Niciodata nu vom fi fericiti daca visul nostru ramane acela de a castiga foarte multi bani,pentru ca intram intr-o boala grava.:)) In bune.Nu vom fi niciodata multumiti de propria persoana si nu vom avea implinires sufleteasca.Din pacate greu ne ia sa ne dam seama ca lucrurile marunte ne fac viata frumoasa.Din obisnuinta noi uitam de ceea ce avem...Uitam de timpul frumos de afara.Uitam...Multe.Uitam de farmecul fiecarei clipe petrecute alaturi de persoanele ce fac parte din viata noasrta si multe altele.Nu am atat timp sa enumar tot...Cel mai important lucru este ca uitam ca trebuie sa avem vise...vise ce tin de noi,de propria persoana,care ne motiveaza existenta.Multi se lasa in mainile rutinei de zi cu zi...In mainile vietii banale...Fara sens...In loc sa se intrebe si sa-si spuna:Oare ce am eu de facut pentru aceasta lume?Care este menirea mea?Nu m-am nascut degeaba.Trebuie sa fac ceva...Sunt multe de facut...Mi-as dori sa rezolv problemele.Mi-as dori sa stiu ca am contribuit pentru viitor.:)
Daca toti am gandi astfel Romania si lumea de altfel, ar fi alta.Invata sa te cunosti pe tine,priveste-ti viitorul!Am sa revin mai incolo sa continui aceasta tampenie...Pana una alta ramane mottoul de mai devreme.:))) "Invata sa te cunosti pe tine,priveste-ti viitorul!" :))

Poate suntem niste broaste testoase..

De fiecare data cand ma gandesc la om imi imaginez o broasca testoasa ascunsa in propria-i carapace.De ce?Pentru ca imi dau seama ca noi toti purtam cate o carapace,care ascunde poate cea mai importanta parte din fiinta noastra...Fiecare framantare,fiecare zbucium sufletesc se afla acolo strans,ascuns,ghemuit.Vrea sa iasa la lumina,insa ii este teama,caci il vor durea ochii.Lumina este prea puternica afara,iar inauntru-i intuneric,insa pace.Este un pui dezorientat,care traieste in minciuna pentru liniste,insa care isi pierde sensul.Se intreaba ce-i cu el la un moment dat,insa atunci deja este prea tarziu.Lumina devine orbitoare.Momentul potrivit pentru a-si scoate capul era dimineata,insa a pierit pentru ca se considera prea copil pentru a face-o.:)

Evadarea

Am evadat.De ce anume am evadat?De responsabilitati , de necunoscut...Am simtit teama...O teama care pe parcurs s-a transformat intr-o dorinta de a-mi depasi conditia.Aceasta a sapat in sufletul meu o groapa adanca,iar dinauntrul ei a tasnit un izvor de energie care a invadat fiecare coltisor al trupului meu.Astazi,in drum spre casa m-am gandit la teama care ma cuprindea si ma intrebam:Oare nu as putea sa o vad asa meru de sus,s-o vad ca pe ceva trecator,sa fiu spectatorul desfasurarii sale cum fac acum?Mi-as dori sa privesc uneori situatiile cum priveste adultul jocurile copiilor...Sa transform drama interioara in comedie.Ma uit printre randurile scrise de mine si mi se par o tampenie,poate o copilarie.Imi dau seama ca nu pot exprima ceea ce gandesc.Simt in mine mai multe persoane,iar ca sa exprim ceva trebuie sa le imbin armonios pe toate.Uneori simt ca nu am nici macar cuvintele potrivite,iar alteori ca vorbeste sau scrie o alta persoana si nu Eu.Acum am tot intrat in comentarii de genul pe blogul acesta idiot,de parca nu as avea altceva de facut.Simt nevoia sa scriu.O alta pierdere de timp.: In fine...Toata situatia aceasta am cam dramatizat-o.:)) Oare unde am lasat optimismul meu?Unde am lasat oare fetita aceea din mine care sorbea cu patima din putinul vietii?Unde mi-au ramas zambetele.Nicaieri...Poate undeva in trecut.Oare a existat candva trecut?Trecutul poate fi doar o carte,a carei intamplari ne marcheaza si ni se ruleaza in minte.Cateva intrebari,cateva vorbe naive...Mereu acelasi stil al continutului,al intrebarilor...Stateam astazi pe banca care este simbolul unui trecut si mi-am amintit de zile insorite,naive insa frumoase.Aveau un farmec aparte....

Uneori imi place sa subliniez imperfectiunea lumii,iar sentimentele de superioritate interioara se infiripeaza intr-un loc gol din corpul meu..cica se numeste suflet.Dar totusi...Ce este sufletul cu adevarat?Doar partea nepalpabila a trupului?Il simt ca pe un spatiu ce-si are loc undeva langa inima...Un spatiu imaterial,de neatins..Stiu doar ca simt.Dar totusi...E gol.Trebuie umplut.Cand aud de umplutura ma gandesc la ardei umpluti.Acei ardei taiati din radacini,goliti de propriile seminte,indesati cu carne.Oare astfel este fericirea?Sa fi plin de tine si savurat de ceilalti?In timp ce tu deja ti-ai lasat in urma radacinile si semintele...