Rămân câteva pagini de jurnal goale.Shht!Sunt cele din zilele însorite.Este atât de uşor să te plângi şi atât de greu să-ţi exprimi fericirea?Sau..Acesta ar fi doar un simplu motiv,o simplă scuză faţă de propria-mi persoană ca să nu-mi dau jos masca?Rămân doar eu cu minciuni inconştiente.Jurnalul nu rămâne decât un prieten ce se deschide doar când am nevoie,iar după..nimic.Îl mai deschid din când în când.Rar.A prăfuit odată ce eu am început să înfloresc.
6 comentarii:
Şi mie mi se întâmplă la fel :D Blogul meu a devenit mai mult o paradă emo decât un loc liber. Când sunt fericit sau mulţumit de viaţa mea, nu postez, însă când sunt varză deja începe să-mi debiteze creierul.
Am văzut.:D
BUT NOT ANYMORE! :)
imi place mult sfarsitul
Da. Superb. :x
eu am gasit raspunsul la intrebarea pe care o pui tu acolo. de ce e mai usor sa ne plangem decat sa ne exprimam fericirea? intrebarea asta ar putea fi echivalenta cu "de ce lucrurile rele care ni se intampla raman mai bine intiparite in memorie decat lucrurile bune?", "de ce ne amintim mai repede vorbele urate care ne-au fost adresate, decat vorbele frumoase?"
simplu: pentru ca vorbele urate, lucrurile rele, suferintele noastre...toate dor cel mai tare, toate ranesc, toata lasa urme, cicatrici...carora le trebuie mult timp sa se vindece, si care necesita afectiune si iubire.
Trimiteți un comentariu